2000 de NOTIFICĂRI în 12 ore

Sindicatul Europol

2000 de NOTIFICĂRI în 12 ore

Polițiștii din toată țara au participat la campania de colectare a NOTIFICĂRILOR prin care atragem ATENȚIA că din 01 ian 2022, vom refuza să efectuăm ore suplimentare, să mai fim la dispoziția instituției din timpul nostru liber (permanență, continuitate, interventie la evenimente etc), să îndeplinim sarcini/atribuții COVID19 pe care nu le avem în fișa postului, dacă nu ni se va aplica Legea salarizării.

 

Pot completa notificarea și colegii care nu efectuează frecvent ore suplimentare sau nu au participat până acum la acțiunile pe linie de COVID19, pentru că este clar că vor fi primii folosiți în acest sens cu scopul de a se evita blocarea sistemului.

Este foarte important să ajungem cât mai repede la 10.000 de NOTIFICĂRI completate, pentru a putea să le punem pe masa Parlamentului înainte de votul final pe Legea bugetului de stat.

Polițiștii nu mai acceptă să fie “sacrificații de serviciu”!

Polițiștii nu mai acceptă să fie plătiți la nivelul anului 2009 pentru munca prestată în 2022!

Polițiștii nu mai acceptă să fie umiliți și batjocoriți de guvernanți!

https://v.gd/CompleteazaNotificareaAICI

#ProtesteleContinuă #10000Notificări #Refuzăm

Like si share daca va place articolul
error
fb-share-icon