Campionii merită respectul și recunoștința comunității!

Campionii merită respectul și recunoștința comunității!

Joi, 24 martie 2022, Ana-Maria Florentina Popescu va primi titlul de ”Cetățean de onoare
al orașului Bragadiru”, la propunerea grupului consilierilor locali din partea Partidului
Mișcarea Populară.

Ana Maria Brânză, așa cum este cunoscută de toți românii, este o fostă scrimeră română
specializată pe spadă, care s-a retras în luna decembrie 2021, după o activitate sportivă de 26
de ani, încununată cu numeroase reușite.

Dintre acestea vă reamintim că a fost vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing și 2020 de la Tokyo, campioană olimpică pe echipe la ediție din 2016 de la Rio de Janeiro, de două ori campioană mondială pe echipe în 2010 și 2011, și de șapte ori campioană europeană (2013 la individual și 2006, 2008,2009, 2011, 2014 și 2015 pe echipe).

A câștigat de-a lungul carierei 14 turnee de Cupa Mondială și a fost declarată cea mai bună spadasină din lume de 5 ori.

După ce s-a născut și a locuit în cartierul Rahova din Sectorul 5, București, apoi a studiat în Craiova, din anul 2010, aceasta s-a mutat în orașul Bragadiru, alături de familie.

” Gestul de acordare a titlului de ”Cetățean de onoare” este unul simbolic, o mică dovadă din partea administrației publice locale și a comunității de recunoaștere a meritelor deosebite în domeniul sportiv, pentru felul în care aceasta a reprezentat țara în competițiile la nivel mondial, european, național. Îi sunt recunoscătoare doamnei Popescu pentru acceptarea propunerii noastre.

https://primariaorasbragadiru.ro/downloads/hcl/ph%2015—————————————————2022.pdf

 

 

Considerăm că putem aduce în atenția comunității noastre nevoia de susținere și promovare a sportului în rândul copiilor, în speță scrimă-spadă, lucru care poate fi realizat în cadrul Clubului Orășenesc Sportiv Bragadiru”, a declarat Teodora-Alexandra Desagă, liderul consilierilor locali ai PMP Bragadiru.

Pentru a deveni hotărâre, proiectul trebuie să primească votul consilierilor locali din orașul Bragadiru, județul Ilfov, în ședința din 24 martie 2022 care se desfășoară începând cu ora 10.00 la Casa de Cultură ”Mihai Eminescu” din localitate.
https://www.facebook.com/TeodoraDesaga/posts/361323012663910

 

Like si share daca va place articolul
error
fb-share-icon